Eram copil când am învățat să merg pe bicicletă. Era un Pegas. M-a învățat tata. Într-o duminică. De la 10 la 12 amândoi (eu și fratele meu) am învățat să mergem pe bicicletă. Nu mai încercaserăm niciodată până atunci. Procesul era simplu. Eu mă urcam pe bicicletă, tata mă ținea cu mâna din spatele șeii, mă ținea de vorbă, iar când vedea că nu sunt atent, îmi dădea drumul. Continua să mă țină de vorbă, să nu-mi dau seama că nu mă mai ține și de șa. Totul mergea bine până îmi dădeam seama că eram ținut doar de vorbă. Moment în care picam. Mergeam uneori și zeci de metri până să realizez asta. Odată ce conștientizam că sunt neprotejat, cădeam. Frica punea stăpânire pe mine și mă făcea incapabil să merg mai departe.

Aceeași frică pe care uneori o întâlnim atunci când ne dorim ceva. Cu cât ne dorim mai mult un lucru, frica de a rata obținerea acelui lucru ne poate paraliza. Ne poate face să “cădem”. Asta pentru că lipsește siguranța că putem avea acel lucru.

În negociere, dacă ne simțim descoperiți si neprotejați, concesiile pe care le facem sunt mai mari. Asta pentru a încheia măcar deal-ul! Am putea merge mai departe așa cum merseserăm și până atunci. Realizăm însă că nu ne mai “ține” (nimeni) și picăm. Totul se întâmplă de fapt numai în mintea noastră.

În Linchpin, Seth Godin definește lizard brain ca fiind partea din creier responsabilă cu frica. Este partea cea mai puțin evoluată. Cea responsabilă de supraviețuire. Cea care ne generează reacțiile. Cea care tinde să acapareze deciziile curajoase care ne pot împinge spre rezultate cu adevărat extraordinare. Și toate astea numai pentru a fi în siguranță.

Același lizard brain care mă dă jos de pe bicicletă, pentru a nu păți ceva. Același lizard brain care mă face să tac atunci când sunt sunt prins de polițist cu viteză excesivă, pentru a nu-mi mări pedeapsa. Același lizard brain care mă face să tac atunci când șeful e nervos, pentru a nu mă da afară. Același lizard brain care mă face să tac atunci când partenerul de negociere îmi cere mai mult decât mă gândisem eu să ofer, pentru a nu întrerupe negocierea. Același lizard brain poate face un antreprenor să închidă afacerea, pentru că sunt vremuri grele și s-ar putea să aducă bani de acasă.

Frica mă dă jos de pe bicicletă. Siguranța mă ținea pe ea.

Frica mă poate face să continui negocierea chiar dacă sunt departe de așteptările pe care le aveam. Siguranța mă ține în continuare în joc.

Totul ține de percepție. Și mai ales totul este o bătălie între cele două părți ale creierului meu. Cea mai puțin evoluată (lizard brain) și cea mai evoluată. Depinde doar pe care o las să hotărască pentru mine de data asta.

Publicat pe 3 august 2010 în dailybusiness.ro