Lume multă. Îmbulzeală. Oameni care așteaptă pe holuri de ceva vreme. Fețe lungi, îngrijorate, dar într-un fel resemnate că asta trebuie să facă: să aștepte.

Iese o doamnă cu legea în mână pentru a-i trimite acasă pe jumătate dintre cei care așteaptă. Citește, iar pe măsură ce citește, crește murmurul mulțimii. Aproape de final, o parte dintre cei care așteaptă încep să fie de-a dreptul furioși. Abia se mai pot abține.

Doamna termină de citit.

Un moment de tăcere și argumentul suprem lovește ca un trăznet: „Da’ nu-i adevărat doamnă, c-au anunțat și aseară la televizor!”

Să argumentezi cu ce ai auzit ieri la televizor, e ca și cum ai argumenta cu un ciocan. Poate convinge, doar dacă ciocanul e destul de mare.