Zilele trecute am asistat la un nou schimb de declarații între Președinte și Prim-Ministru. De data aceasta, tema a fost scurtarea mandatului prezidențial cu câteva luni, astfel încât alegerile europarlamentare și cele prezidențiale să poată avea loc în același timp.
Cred că puține persoane știu cu adevărat ce s-a discutat la nivelul respectiv, care sunt adevăratele motivații sau care sunt calculele făcute înainte de a lansa o astfel de propunere.
Plecând de aici, nu atât discuția politică mă interesează, cât modalitatea în care Președintele a răspuns acestei noi situații de negociere. Mai precis, m-aș referi strict la modalitatea în care Președintele a decis să deschidă negocierea.
Pentru cei care sunt mai puțin la curent cu știrile politice, răspunsul oferit de către Președinte a fost următorul: avem și varianta scurtării mandatului meu, cu condiția unei demisii simultane a Parlamentului, și facem în același timp alegeri parlamentare și prezidențiale, pe o Constituție revizuită în acord cu referendumul din 2009.
Sunt respectate cel puțin trei reguli de aur în această deschide:
- Deschidere ridicată: …demisie simultană a Parlamentului… Cerând maximul posibil la acest moment dat, marja de negociere a Președintelui este extrem de mare.
- Deschidere credibilă: …o constituție în acord cu referendumul din 2009… Atunci, aproape trei sferturi dintre votanți au fost de acord cu reducerea numărului de parlamentari. Argumentul folosit este relativ greu de combătut. Are la bază un studiu (referendumul), un fapt neutru și independent de cele două poziții exprimate.
- Condiționează o mișcare – avem și varianta scurtării mandatului meu, cu condiția unei demisii simultane a Parlamentului. Negociator abil, Președintele nu este blocat în poziția avută; dă dovadă de flexibilitate încă din debut, având însă grijă să condiționeze orice mișcare de poziție pe care o face. Condiția pe care o pune pentru schimbarea sa de poziție implică o mișcare mult mai mare din partea celeilalte părți – solicitare care, de altfel, este făcută în baza argumentului solid discutat deja la punctul doi.
E greu de spus cum vor evolua negocierile pe acest subiect. Deschiderea făcută de Președinte îi asigură acestuia o poziție de plecare destul de confortabilă. O poziție greu de combătut chiar și prin argumente solide. Pentru a putea răspunde credibil, Primul-Ministru va trebui să dea dovadă de o abilitate crescută în persuasiune, dar și de multă creativitate în a găsi un argument potrivit.
Publicat pe 1 februarie 2013 în www.wall-street.ro