Prin atacarea unei insule aparținând Coreei de Sud, Coreea de Nord nu vrea să pornească un război. Vrea mai degrabă să se facă remarcată și să transmită un mesaj.
Recentele schimbări politice interne ale Coreei de Nord au nevoie de o transpunere în fapte. Poporul trebuie să remarce o schimbare. O schimbare “în bine” împotriva imperialismului american.
Pe plan internațional, este, de asemeni, nevoie de transmiterea unui mesaj. Se schimbă liderul, politica rămâne neschimbată.
Coreea de Nord stie că nu se poate aștepta la o ripostă dură nici din partea sud-coreană și nici din partea americană.
Superioritatea numerică nord-coreană este evidentă atât din punct de vedere al personalului (1.19 milioane militari activi), cât și al armamentului convențional. Coreea de Sud are un efectiv mai puțin numeros, atât ca număr de militari (690 de mii), cât și al armamentului convențional. Acesta din urmă este însă de ultimă generație.
Americanii sunt alături de Coreea de Sud atât ca tehnică militară, cât și ca militari deplasați în zonă.
În declanșarea unui război, Coreea de Nord ar depinde energetic de China. Probabil că din acest motiv s-au și pregătit să anunțe, săptămâna aceasta, semnarea unui acord economic și comercial cu China.
Războiul este însă puțin probabil să reizbucnească.
Atât americanii cât și sud-coreeni au mari bătăi de cap cu criza economică.
În plus, probabil că războiul nu ar seamănă nici cu fostul război din anii ’50 și nici cu cel din Vietnam. Probabil că ar semăna mai mult cu intervențiile din Irak și Afganistan. Un război relativ scurt, greu de digerat însă, după aceea. Sunt 24 de milioane de nord-coreeni, la limita de jos a sărăciei, care ar trebui integrați.
Coreea de Nord șa calculat foarte bine care îi sunt șansele să declanșeze un război. Nu vrea asta.
Vrea însă să se facă remarcată. Cu tot cu noua administrație.
Asistăm de fapt la o reașezare de poziții în negociere. “Vă arăt ce pot face eu acum, ca să fie clar ce puteți să-mi cereți în viitor.”
Publicat pe 25 noiembrie 2010 în dailybusiness.ro
